Fostul președinte al României Traian Băsescu și soția sa, Maria, au depus cereri pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova, a declarat, pentru Radio Chișinău, serviciul de presă al Președinției de la Chișinău. La începutul lunii, Curtea Constituțională de peste Prut a decis ca președintele Republicii Moldova să fie ales prin votul direct al cetățenilor, nu de către Parlament prin vot secret, revenind astfel la o interpretare a Constituției anterioară anului 2000.